Peripetii si rituri de iarna (1)

Iarna la Greci obisnuia sa fie iarna. Personaje principale: Gerul si Crivatul. Viscolul venea la pachet. Ultimele ierni s-au dovedit a fi mai blande. Insa ultimele stiri meteo primite in direct de la mama de-acasa ("bate vantul de nu te tii pe picioare" sau "e un ger de-ti intra frigul in oase") mi-au adus aminte de iernile de odinioara. Si m-am gandit sa va povestesc cum e la Greci in perioada asta. Si care-s ritualurile de sarbatori.

Daca te-ntorci de pe unde-ai plecat sa-ti cauti norocul in viata, ai grija cum te imbraci. Cu trenul sau microbuzul pana la Braila mai e cum mai e. Dar pe bac vei simti pe pielea ta cum se simteau emigrantii la portile libertatii. Dunarea e furioasa in lunile de iarna, asa ca pregateste-te sa gasesti "gheata la mal" sau sa prinzi valuri care balanseaza puntea in asa hal ca vezi masinile printre care stai zgribulit de frig ridicandu-se pana la umarul tau, ba pe o parte, ba pe alta.

Buun. Ai trecut cu bine si peste peripetia asta (desi s-ar putea sa te fi murat nitel la bocanci) te grabesti sa ajungi cat mai repede la gura sobei. Sobele sunt d-astea obisnuite, pe lemne, cu plita si cuptor ca un turn. Daca te tine (soba, adica) urci acolo sa bei repede un ceai. Sau (mai bine) o tuica fiarta.

Cam prin 22-23 decembrie se taie porcul, ca peste tot in tara, in preajma Ignatului. Nu se mai cheltuiesc baloti de paie pentru ca s-a trecut la parlirea cu butelie. Dar cei mici inca mai sunt pacaliti sa pupe porcul.. stiti voi unde... ca sa poata manca zgarciul urechilor  sau coada carliontata ;)

Daca barbatii au treaba p-afara cu transat carnea (si numara in timpul asta pahare cu vin), femeile randuiesc porcul cum stiu ele mai bine. Muschiuletul trece la congelator pentru friptura, maruntaiele pentru toba, caltabosi si carnati. "Ghetele" (picioarele porcului) vor ajunge "răcitură" - asa se numeste piftia la Greci. Sunca si jumarile sunt alta poveste. Mai sunt "oasele' (cele cu foarte putina carne pe ele) care se fierb si se mananca cu un fel de mujdei de hrean.

Daca s-au randuit toate pana seara (inclusiv partea aia nasoala cu spalatul matelor) poti sa te asezi linistit la "pomana porcului" facuta la ceaun. Mamaliguta e gata, paharele sunt pline. Infruptare, nu alta... Doar mama tine post.

In Ajunul Craciunului miroase a cozonaci in toata casa. Si daca ai "fete mari" trebuie neaparat sa se pregateasca pentru colindatori cu macar "doua randuri de prajituri". Pe inserat, atunci cand incep cei mici sa cante "Dom'-domn sa-naltam..." mama si fiica (sau fiicele) fac sarmale. Fiica (nepostind) poate sa deguste umplutura. O fi destula sare? Verdeata? Si cimbru? Apoi desigur ca "strica" multe foi de varza murata pana deprinde iar mestesugul infasuratului de sarmale... (va urma)

O fântâna. 20 de trepte. 110 ani

Construita la 1900 (da, "construita" este cuvântul) fântâna asta are o poveste cât se poate de "banala" pentru proprietarii sai. Daca-i intrebi - e doar o fântâna, de care s-au folosit atâtia ani. Si n-au simtit nevoia sa se laude. Putini din sat isi aduc aminte ca acolo, pe straduta aceea e o fantana in beci. Cum venea treaba asta? Si cui i-a venit ideea? Ne-a povestit Nea Bibi (Dumnezeu sa-l ierte!) acu câtiva ani.

"Pai a construit-o bunicul nevesti-mii, Eugenio Beloto, cioplitor venetic." Cine era acesta? Un cioplitor italian, venit, ca multi alti italieni, la Greci sa-si faca meseria. Cariera de granit ii atragea pe meseriasii veniti cu dalte si pioleti de parc-ar fi avut aur. Mai toti italienii friulani au venit in Dobrogea intre 1850 si 1880. Unii, asa cum este si acest Beloto, au trecut mai intai prin Valea Jiului cautand de munca. Apoi au ajuns in carierele de la Greci, Turcoaia, Izvoarele. 

L-am intrebat atunci (prin 2002) pe Nea Bibi cum de a fost nevoie sa se sape atât de adânc pentru fântâna asta. Erau câteva case pe strada asta familiala a italienilor. Cu totii cioplitori in granit. Terenul destul de secetos pe vremea aia i-a indemnat sa sape si mai adanc. Le trebuia apa pentru cateva familii. Cand au gasit filonul, restul a fost de la sine inteles: trebuiau pavati peretii de sustinere. Asa s-a ajuns la cele 20 de trepte ale fântânii care arata (spun cei care au ajuns pâna la fundul ei) ca un bazin. 

"Acolo jos, are 60 latime si 80 adâncime", povestea Nea Bibi, care coborâse toate cele 20 de trepte doar o singura data. Se intampla prin 1952, atunci când fântâna a secat de tot. "De aceea stiu ca are 20 de trepte si inca 9 aici in fata, pana s-ajungi la beci."

Cateva generatii ale familiilor Beloto, Savioli, Armanaschi au folosit fântâna nu doar pentru apa. Dupa ce cobori 9 trepte e un popas, acolo unde treptele cotesc la stânga. Aici a fost gândita o camera pe post de magazie pentru provizii. Bineinteles ca era folosita doar atunci cand apa nu urca pana sus, in buza usii. 

Acum 9 ani când am vazut-o eu (s-a facut filmuletul de mai jos) am putut cobori doar primele trei trepte. Si asta numai cu cizmele de cauciuc. Era o primavara ploioasa asa ca fântâna era plina ochi. 

Desigur ca si atunci, ca si acum, apa din "beci" era folosita in gospodariile celor aflati pe strada "talienilor". Astazi (puteti vedea in imagini) ajungi spre "izvorul" ei, urmând calea treptelor si a conductei de la pompa de apa. Nici nu e nevoie, vorba lui Nea Bibi, sa mai cobori 20 de trepte, cand e mai seceta, sa-ti potolesti setea. "Doar apesi butonul. Si - bzz- auzi cum vine apa!"

PS: Multumesc, Victor, pentru fotografii. Si tie, Ali, pentru imagini :)

O fântâna. 20 de trepte. 110 ani (video)

Mai am de lucru nitel la calitatea audio a filmuletului. Dar sper sa va placa teaserul video.

P.S. In memoriam nea Bibi :(

O fântâna. 20 de trepte. 110 ani (teaser)

O strada familiala. Si o "proprietate" destul de neobisnuita. O fântâna in care nu cobori galeata sa iei apa, in schimb cobori scarile cu galeata in mâna. Vreo 20 de trepte...