O fântâna. 20 de trepte. 110 ani (video)

Mai am de lucru nitel la calitatea audio a filmuletului. Dar sper sa va placa teaserul video.

P.S. In memoriam nea Bibi :(

O fântâna. 20 de trepte. 110 ani (teaser)

O strada familiala. Si o "proprietate" destul de neobisnuita. O fântâna in care nu cobori galeata sa iei apa, in schimb cobori scarile cu galeata in mâna. Vreo 20 de trepte...

Expeditia dobrogeana. De pe Tutuiatu la Pietrele Mariei

S-a intamplat undeva pe final de iulie, atunci cand te astepti sa fie cald (foarte cald) la Greci. Cu prognoza meteo am cam gresit-o (vorba mamei “vino mai des acasa, caci de cate ori vii tu ploua!”). Cum ne-am apropiat de Braila s-a pus pe-o furtuna de n-am putut sa arat oamenilor ca muntii astia scunzi, pe care nu-i ia nimeni in serios, se vad de la o distanta de zeci de kilometri. Pe bac, trecerea spre Smardan, ploaia s-a mai potolit. Insa norii se incapatanau sa ramana acolo.
Buun, pai ce sa faci intr-o seara de vineri in care nu mai ai timp (si vreme buna) sa arati musafirilor tai satul si imprejurimile?
Scoti masa afara pe terasa, cinstesti o tuica sau un vin (asa, ca dupa ciorba de bine-ati venit) si pregatesti gratarul la sopron. Cum pirostriile (se pare) n-au multumit oaspetii s-a ajuns la varianta “gratar dobrogean”: se scoate plita sobei din sopron, se incinge jaratecul si se pune gratarul deasupra. Carbuni degeaba ne-am incapatanat sa cumparam de la benzinarie. Dar n-am putut sa conving pe nimeni ca mergem intr-o casa de om cu lemne, rosii in gradina si apa plata la robinet. (aviz celor care insista sa faca tot felul de cumparaturi de la supermarket).
N-o sa insist prea mult pe povestile spuse la gratar si la “Borsecul” (tuica de prune) de dupa masa. Ne-au prins zorii, asta e sigur. Si aburii cafelei abia pe la pranz au reusit sa goneasca nesomnul si mahmureala de a doua zi.
Dar am vazut si partea buna a lucrurilor. Se imbunase vremea. Am prins cer senin si nu foarte mult noroi pe drumurile satului pe care aveam sa-l strabatem pana la poalele Tutuiatului.

Pornim inarmati cu apa, mere si niscaiva eugenii, asa ca pentru o plimbare de cateva ore. Un mic popas la Stejaru cat sa ne dam seama cate brate pot sa-l cuprinda (e nevoie de 3 oameni, daca nu se vede bine in poza).

Fotografiem o fantana, un munte, o casa, un copac si ajungem la marginea satului. “Vom urca pieptis pe prima si a doua pena”, le spun “turtureilor calatori”. Zis si facut. Numai ca nu-i chiar asa usor cum pare la prima vedere. Stanca e stanca, ciulinii de stepa la fel. Noroc ca adie vantul si ca ne-am hotarat sa urcam lejer, cu popas pe fiecare pena (adica pe terasele formate din pietrisul alunecat dupa detonarile in stanca de granit).
Nu mica ne-a fost mirarea sa-ntalnim in urcusul nostru doi austrieci care campasera printre stanci. Ne-am conversat nitel in engleza, pana am aflat tara lor de bastina. Si atunci am purces la discutiile cu translator – doar aveam cu noi un cunoscator de germana!
Asa am aflat ca venisera special pentru alpinism. “De ce? Voi n-aveti munti (destul de inalti)?” i-am intrebat. Se pare ca Greciul este trecut in ghidurile de alpinism din strainatate. Si cred ca e prezentat destul de atractiv din moment ce au batut atata drum cu “van-ul” ca sa se catere pe versantii din Muntii Macinului.
I-am lasat pe austriecii calatori in urma si am purces iar la drum. Atentie la fotografiile “in cadere”. De pe coama penei se poate aluneca foaarte usor!

Popas la cules de mure, asta daca nu va e frica de serpi. Rezervatia de la Greci e cunoscuta pentru “balaurul dobrogean”, adica pentru vipere. Fosnetele din tufisuri pot fi si de la soparle, broaste testoase. Dar e mai bine sa te feresti.
Cum nu ne-am grabit deloc am facut aproape o ora si jumatate pana pe varful muntelui. Altitudine: 467 de metri. Nu e cazul sa radeti in barba: Tutuiatu poate sa scoata untul din om.
De sus am prezentat satul si asa zisele sale cartiere, din Jandaru pana in Frumusica. “Dincolo de sat, mult in stanga se vad Pietrele Mariei”, am explicat.

Am votat sa ne intoarcem pe traseu marcat, fara urcus, pe un drum forestier. Harta aveam, dar o lasasem acasa, asa ca a trebuit sa urmarim marcajele, sperand ca e drumul cel bun.
Am “ratacit” mai bine de 2 ore pe un drum croit in desis. Am tot sperat ca poteca sa o ia la un moment dat in dreapta. Dupa pozitia soarelui ne-am cam dat seama ca ne indepartam de sat.
Cand am iesit la luminis m-am pus pe-un ras aproape isteric. Surpriiise! Fix in fata noastra erau Pietrele Mariei. Adica grupul ala de stanci rasarite in mijlocul campiei. Cele care de sus, de pe Tutuiatu se vedeau depaaaarte in stanga, la orizont!

Si pentru ca parasisem cararea inselatoare a trebuit sa coboram de-a dreptul peste stanci. Am facut echipe de cercetasi, am cautat carari in desisuri si am ajuns, spre seara la poalele muntelui, in Crucele – o padurice care - se spune - a fost candva vatra satului. Inarmati-va cu un dram de curaj daca ajungeti in zona. Dar nu va speriati prea tare de cainii ciobanilor de la târlă (de la stână, adica).
Restul povestii e lesne de-nteles. Iar acasa. Tocanita, gratar, restul de “Borsec”. Si a doua zi la drum spre Bucuresti.
Concluzii: ne-ar mai trebui cateva zile sa bifam si alte lucruri la Greci. A ramas nefacut traseul prin padure catre manastirea Cocos. N-am urcat nici pe dealul scolii. Si nici n-am vazut fantana subterana de la 1920.

Expeditie dobrogeana (teaser)

Se ia un grup de 5-6 oameni iubitori de plimbari sau de munte. Nici nu-i neaparat nevoie sa-i cunosti pe toti ca sa-i iei la tine acasa! Ii treci cu bacul si te rogi de vreme buna. Le dai o ciorba de "bine-ati venit!". Le explici (si te scuzi totodata) ca traseul nu-i musai sa fie chiar "a la carte". Unde-ar mai fi farmecul? Cu berea, tuica si gratarul de fiecare seara, insa, nu-i lucru de glumit...
Dupa stirea asta scurta... promit curand o detaliere a expeditiei dobrogene :)