Bujorul dobrogean

Pentru unii e doar o specie rara si protejata de lege (http://www.parcmacin.ro/cadrul-natural/flora-si-vegetatia-.html).
Insa, dincolo de statistici si denumiri in latina... mai bine vedeti cu ochii vostri poienitele pline de bujori infloriti (cate or mai fi ramas !?!) in luna lui mai.

De prin ograda

In curte sau, mai bine zis, in obor grecenii au, ca tot omu', cateva oratanii. Cateva gaini in curnic, un porc, acolo, sa fie pentru Craciun si, cine nu se fereste de munca, o vaca sau doua.
Astea din urma sunt adevarate personaje. Aproape ca fac parte din familie.
Cand iti fata vaca vreun vitelus ai grija ce nume ii pui. Ca nu-i asa, la voia intamplarii. Fiecare trebuie sa poarte numele zilei din saptamana in care s-a nascut. Asa ca de e luni ii spui "Lunica", dar daca s-a intamplat sa fie marti, ii spui "Maritica". Miercuri e "Miercurica". Urmeaza "Joiana", "Vinerica", "Subotina" (sau "Sambotina") si "Dumana". Rareori pe vaci le numesti cum iti vine tie, asa ca putine poarta numele de "Viorica" sau "Negruta" sau mai stiu eu ce alt nume.
Noi nimeream cu precadere ziua de vineri. Si toate "Vinericile" pe care le-am avut erau negre cu ochi albastri, blanzi.
Doar una a fost mai zvapaiata. Trebuia sa am mereu grija sa nu scape in trandafirii din fata caminului cultural cand o duceam dimineata pe maidan, la cireada. Si eram mereu cu bagare de seama sa nu intre prin porumbul oamenilor. Seara, invatase sa vina singura acasa. Si dadea un muget scurt la poarta. O duceai in saia sau in dam si ii dadeai o galeata cu apa.
Nu esti gospodar destul daca nu stii sa-ti rasfeti animalul. Asa ca din saiaua vacii nu trebuia sa lipseasca drobul de sare si tesala cu care ii netezeai coama de cornuti. Era si un moment de apropiere in tot ritualul asta. Si, cel mai adesea, copiii erau pusi sa se "imprieteneasca" cu vaca sau vitelul. Adica era treaba lor: "Du-te, mama, si da-i o galeata de apa. Si mai tesal-o un pic!"
Tot la capitolul "rasfat" ar putea fi incadrat si mulsul. Nici acesta nu se face, asa, oricum. Tataia o stia cel mai bine. Iti iei scaunelul ala mic de-o schioapa sau o buturuga si te-asezi la ugerul vacii. Asta dupa ce-ai lasat vitelul nitel sa suga. Chemi si nepotii sa le explici cum sta treaba: se spala ugerul cu un pumn de apa si esti atent la miscari. Apoi auzi susurul acela dulce al laptelui care tasneste (cu un ritm anume) direct in galeata.
Sigur ca bucuria cea mare era atunci cand ni se dadea voie sa bagam boticul in galeata si sa bem din spuma laptelui proaspat muls.
Dar hazul si mai mare era atunci cand tataia avea chef de joaca. Ne lasa mai intai sa ne zbenguim pe la coada vacii. Apoi ne chema pe fiecare in parte sa ne tasneasca direct "in cioc", ca la pasari, lapte de la țâța vacii...

Muntele cu dor

Imaginea asta te urmareste. Si o iei cu tine oriunde te-ai fi departat de sat. Mai ales daca te-ai nascut si-ai crescut acolo. De dupa Tutuiatu ti s-a aratat prima data cum rasare soarele. Tot privind spre munte cu mana ridicata streasina la frunte incerci sa vezi de unde se-aduna norii. Mai tarziu, copil fiind inca, inveti sa-ti iei muntele drept reper cand te intorci acasa. In adolescenta, nu vrei decat sa pleci cu gasca sa-l cuceresti.
Descoperi incet-incet aceeasi imagine cand ajungi aproape de Greci. Pe soseaua de 3 kilometri care leaga satul la drumul catre Dunare si mare plopii se incapataneaza sa-ti sporeasca dorul de casa. Si iti descopera treptat, ca-ntr-un puzzle imaginea muntelui cu care ai crescut. Printre crengile lor zaresti mai intai poalele muntelui, ca un trunchi de om obosit. Mai mergi un pic si poti sa ghicesti "dunele" de granit "aurit" in lumina soarelui. Cu cat te-apropii mai mult iti dai seama cat de mult ti-au lipsit.
De-abia cand zaresti primele case poti sa vezi coama muntelui. De parca ti se intregeste in minte un chip aproape uitat. Te opresti. Iti tragi nitel rasuflarea si apoi iti promiti (ca de multe alte ori): "trebuie sa urc mai des tocmai sus, pe Tutuiatu!". Si daca ajungi acolo, pe creasta te uiti inapoi in sat. Si iar ti se face dor.

La Stejaru'

Nu cred sa fi venit vreun "vizitator" in Greci fara sa-l duc la Stejaru'. Nu e neaparat un monument. Dar e un loc cu o magie aparte. Mai ales pentru cei care au trecut pe-aici si cand erau copii. Fiti fara grija, nu m-apuc acu sa spun acum ca aici am invatat primele litere (eu am mers la alta scoala). La Stejaru' e cel mai bun loc de joaca. Imaginati-va un stejar batran, al carui trunchi nu poate fi cuprins decat cu "o hora" de brate. Se spune ca ar avea peste 100 de ani. Iar scoala care poarta numele copacului sa tot fie o constructie de pe la 1930, cu doar doua sali de clasa mari.
De ce e aici un loc bun de joaca? Pentru ca ai la dispozitie o curte imensa pentru v-ati-ascunselea. Si niste trepte inalte pentru a te mentine in forma (ce? nu stiti sa sariti din 2 in 2?). Basca un pod peste dereaua satului!
Iarna, daca au noroc de geruri napraznice, toti copiii ies in pauza mare sa se dea pe gheata. Vara e alta treaba: ai grija sa nu calci din lac... in paraias!
Ce mai are magic locul asta? Faptul ca e cumva "ferit". Trebuie sa te duca cineva acolo, altfel poti sa treci pe strada si sa ratezi curtea scolii, cu tot cu stejarul imens dinauntrul ei. Iti trebuie doar cateva clipe sub frunzisul stejarulului ca sa intelegeti despre ce vorbesc. Asta, evident, daca nu ti-au luat-o inainte pustii de-o schioapa si iti strica momentul de liniste facand galagie sub pod.
Stejaru' mai are ceva specific: a primit "cadou" un deal intreg! O sa intrebati acu cine a fost mai intai scoala sau dealul? Grea problema! Cert este ca pe "dealul scolii", care incepe chiar din spatele cladirii, poti sa continui - spre adolescenta - toate nazbatiile (muzici, chefuri, urlat la luna si numarat stele stand culcat pe spate) pe care nu le-ai facut la scoala. Pentru ca erai inca mic.

D'ale gospodariei

La Greci fiecare ograda se conduce dupa niste reguli stricte. Nu te pui cu omul gospodar! Totul trebuie sa aiba o noima. Asa ca fiecare bucatica de pamant este randuita centimetru cu centimetru.
Locul din fata casei este, de regula, rezervat unei gradinite cu flori. De-a lungul trotuarului sunt aliniate narcise, zambile si lalele primavara. Iar vara e timpul garofitelor si al crinilor. Pe niste araci urci “Regina noptii”, “Mana Maicii Domnului”, iar pe langa dalele trotuarului rasar tot felul de “ciurlinasi” sau “tufanele”. Toamna e momentul dumitritelor, al crizantemelor, pe care iarna le scoti din pamant si le muti cu totul in galeti ca sa le duci in casa. Astfel, nu duci niciodata lipsa de o floare sa duci la biserica sau sa pui in vaza.
Dupa ce mai faci doi pasi in curtea omului dai de gradina cu legume. Si aici toate sunt randuite cu folos. Pui patrunjelul, leusteanul si toate buruienile pentru mancare foarte aproape de usa bucatariei. Se planteaza in “brazde” mici, pe care le uzi adesea. Fii cu bagare de seama sa gonesti mereu pisica din brazda cu patrunjel! Doar nu vrei sa isi faca culcus in ierburile pe care tu le pui la ciorba sau in ostropel.
Mai incolo randuiesti salata, ceapa, cartofii si usturoiul. Si pregatesti din timp “vadurile” pentru rasadurile de rosii, ardei sau varza. Sunt santuri de marimea jgheabului de la streasina. Stau aliniate si “titirite” (adica atent netezite) parca-s plutoane intregi de soldati iesiti la raport.
Stiu ei grecenii de ce le trebuie vaduri ca sa-si planteze legumele. Doar sunt invatati cu seceta verii. Nu esti gospodar destul daca nu ti-ai facut fantana in curte. Si chiar daca apa e “salcie” si n-o poti bea decat atunci cand e proaspata si rece, cobori pompa in fantana ca sa duci (dis-de-dimineata) furtunul, printre vaduri, in gradina.
Spre fundul curtii ai sa gasesti macar cateva randuri de vie inaltata pe spalieri: nohan, jijileanca sau coada oii care se culege abia cand cade bruma. Iar de jur imprejurul gardului plantezi porumb si niste lucerna. Porumbul - ca sa creasca inalt si sa te fereasca de ochii vecinilor si sa ai vreo doi stiuleti sa fierbi cand le-o fi timpu’. Lucerna – ca sa mai ai nitica verdeata (pe langa buruiana pe care o smulgi sistematic in fiecare saptamana) sa dai la orataniile dimprejur.
Evident ca printre randurile de vie poti sa mai pui usturoi, spre exemplu. Sau capsuni caci se coc pana creste frunza de vita sa le faca umbra. Tot ca sa nu irosesti spatiul de pomana poti sa mai “presari” in vie (dupa gust) cativa bulbi de lalea, zambile, narcise ca s-arate frumos.
Orice om are in curte macar vreo doi trei caisi si vreo doi zarzari. Cativa pruni (sigur ca e buna tuica!), meri, peri si un nuc. Ciresii de mai sau cei care rodesc in iunie fructe cat “inima porumbelului” nu “s-au prins” la toata lumea. Cu fructe ca astea se mandresc doar cativa gospodari din sat.